luni, 29 septembrie 2008

Bunicul

"Bunicul stă pe prispă. Se gandeşte. La ce se gandeşte? La nimic. Innumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar innumără florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprancenele, mustăţile, barba... peste toate au nins anii mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blanzi şi mangaietori." - asa zicea Delavrancea intr-o poveste.

Bunicul baiatului meu este un altfel de bunic - medic de familie, mereu ocupat si tot timpul cu un program bine stabilit. Ne stabilim vizitele la ora fixate cu cateva zile inainte. Nu are nici barba si nici mustati, e elegant si impune o anumita distanta. In loc de prispa are cabinetul lui si da indicatii clare asistentei medicale si pacientilor.

Ochii insa sunt mai mult decat "blanzi si mangaietori"....ochii lui sunt ochii sotului meu si ai fiului meu. Ochii lui se umplu de dragoste si de caldura si mai ales de mandrie cand il vede pe nepot. Ochii lui spun "Te iubesc, copilule." chiar cand cuvintele nu sunt rostite.

Niciun comentariu:

wibiya widget